Ştiri

Colindele ţin vie speranţa

De Sărbătoarea Sfântă a Crăciunului, răsunetul  colindelor se aude din loc în loc de pe la casele creştinilor. Colindători, printre care şi corul ARTEMIS, formaţia ATLANTIS, solistul  Gereben Angelo, elevii de la Liceul Eliza Zamfirescu au poposit şi la clubul Raza Speranţei  al Fundaţiei Hans Lindner.

Clubul părinţilor Raza Speranţei îşi deschide din nou portile

În cadrul programului Raza Speranţei oferim copiilor activităţi şi evenimente  care să-i ajute să treacă mai uşor peste suferinţa produsă de boală,  însă nu vrem să scăpăm din vedere nici starea de bine a părinţilor.

Suntem de părere că starea psihică a părintelui influenţează starea de bine şi sănatatea copilului, copilul fiind acela care preia toate gândurile negative ale părinţilor, afectându-i ulterior sănătatea.  Astfel am  început seria întâlnirilor regulate a grupurilor de discuţii pentru părinţi, în cadrul cărora  ne-am propus să abordăm teme de actualitate şi de interes care să le dea părinţilor şansa de a se acumula cât mai multe informaţii şi astfel curajul necesar  să învingă  problemele zilnice ivite
Clubul_Parintilor

Contact

Fundaţia Hans Lindner
Programul Raza Speranţei
Str. Ceahlaului nr. 38
Loc.Satu Mare
Jud.Satu Mare
Cod postal 440043
Romania
Tel.:0261- 715136
Fax.:0261- 715136
Email: Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea.