Tabere de aventură pe perioada verii în Programul Raza Speranţei

TABERE DE AVENTURĂ     Asemenea anilor trecuți  Fundația Hans Lindner prin programul Raza Speranţei facilitează  accesul la concedii odihnitoare şi asigurarea condiţiilor prielnice recuperării copiilor cu boli maligne din județ.  În perioada 24- 30 iunie a avut loc Tabăra Aventurilor la Sárospatak/Ungaria, dedicată acestor copii şi familiilor lor, organizată împreună cu Fundația Kosztyu Ádám, din acea localitate.

 

135 de persoane, din care 78 de copii, împreună cu părinţii lor, veniţi din Ungaria, Ucraina şi România,  s-au putut juca şi distra, au avut ocazia să formeze prietenii, iar părinţii implicându-se şi ei activ în realizarea programelor, au putut schimba experiențe referitoare la boala propriilor copii. Programele  oferite copiilor în cursul săptămânii au fost diverse: parcurgerea de trasee parc aventuri, lupte medievale, trageri cu arcul, auto-cross, acrobatism cu bicicleta, coborâri cu bobul  pe şine, lansări de şoimi, jonglări cu focul, demonstraţii ale pompierilor şi a jandarmilor, spectacol  și haz cu clovni, jocuri în bazinul taberei, îndeletniciri manuale şi întreceri ale familiilor. Vezi galeria foto...

Tabăra a durat doar o săptămână, însă organizatorii sunt încrezători în faptul, că atât copiii, cât şi adulţii s-au putut detașa de  problemele zilnice de acasă putându-se  bucura de clipe de neuitat.

Un alt moment de bucurie pentru  12 familii din programul Raza Speranței  l-a reprezentat excursia de 3 zile în Maramureș, unde copiii și părinții au vizitat Mănăstirea Bârsana, Muzeul  Etnografic al Maramureșului și fauna din Maramureș. Punctul de atracție maximă l-a reprezentat drumeția cu Mocănița pe Valea Vaserului, o excursie de o zi cu trenul reprezentând o adevărată aventură.

În mijlocul pădurii întunecate, sau pe pajiştile invadate de soare, în gările singuratice sau în tabăra energică şi zgomotoasă a muncitorilor din pădure, parfumul fumului rezultat din arderea lemnului uscat de brad și fag în focarul Mocăniței, țăcănitul ritmic al roților, șuieratul locomotivei  au reprezentat pentru copiii  o întoarcere în timp spre o lume fascinantă, o altfel de lume. Aventura s-a încheiat cu vizitarea impresionantei Cascade a Cailor din Borșa, unde copii au admirat spectaculosul peisaj oferit de căderea apei, defileul stâncos și coloritul vesel al pădurii diversificate.Vezi galeria foto....

Organizatorii mulţumesc şi pe această cale celor care au contribuit la buna desfăşurare a taberelor, cu o deosebită consideraţie domnilor Gheorghe Bodea, Camil Burian, Băbuţ Cristian, Hutton Richard, Barta Ludovic, Varga Arpad, Reich Ferenc, Pasztor Zoltan, Zaha Sandor, Szasz Jozsef, dar şi tuturor celor care au direcţionat cei 2%  din impozitul pe venit  Fundației Hans Lindner.

 Ei sunt într-adevăr părtaşi la menţinerea vie a speranţei!

TABERE DE AVENTURĂ
TABERE DE AVENTURĂ
TABERE DE AVENTURĂ
TABERE DE AVENTURĂ
TABERE DE AVENTURĂ
TABERE DE AVENTURĂ
TABERE DE AVENTURĂ
TABERE DE AVENTURĂ



Contact

Fundaţia Hans Lindner
Programul Raza Speranţei
Str. Ceahlaului nr. 38
Loc.Satu Mare
Jud.Satu Mare
Cod postal 440043
Romania
Tel.:0261- 715136
Fax.:0261- 715136
Email: Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea.